Un accident feroviar foarte grav a avut loc în gara din Galați, sâmbătă seară, în jurul orei 19.30. Locomotiva urma să se cupleze la trenul care trebuia să plece spre Mărășești. Locomotiva a intrat cu mare viteză în garnitura de tren. O femeie a murit și alte 3 persoane sunt rănite.
Conductorul trenului a decedat la spital. CFR a transmis într-un comunicat că, inițial, doamna conductor a trenului “a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal“.
CFR informează că mecanicul locomotivei are vârsta de 50 ani și o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani, iar accidentul a fost produs la cuplarea locomotivei la garnitură.
“La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19,19, la Gara CFR Galaţi a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi – Buzău. Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio-respirator şi un bărbat care a rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galaţi şi poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi“, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, citat de Agerpres.
“S-a efectuat cercetarea la fața locului de către polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziția 75 km/h”, transmit polițiștii duminică dimineața. Anterior, directorul CFR Călători menționase că, în momentul în care locomotiva se cuplează la un tren, viteza utilizată trebuie să fie sub 10 km/h.
Din declarația mecanicului reiese că locomotiva s-ar fi accelerat brusc, iar când acesta a încercat să acționeze sistemul de frânare, sistemul nu ar mai fi frânat. “Mecanicul și conductorul de tren au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.
Poliţiştii din Galaţi au întocmit dosar penal, în cazul accidentului de tren produse sâmbătă seară în gara municipiului, accident care s-a soldat cu moartea femeii conductor şi rănirea altor trei bărbați. Infracțiunile vizate: „distrugere sau semnalizare falsă”, „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest tragic eveniment feroviar, a transmis IPJ Galați.
Editor: I.F.A.














