You are currently viewing Sute de elevi au vizitat detașamentele ISU Dâmbovița, în cadrul Programului „Școala altfel”

Sute de elevi au vizitat detașamentele ISU Dâmbovița, în cadrul Programului „Școala altfel”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” al judeţului Dâmbovița sprijină programul „Şcoala altfel”, derulat în această perioadă, în mare parte din școlile din județ.

În cadrul acestui eveniment, de la începutul săptămânii, aproximativ 125 de elevi de la Școala Gimnazială ”Pictor Nicolae Grigorescu” din orașul Titu au vizitat Detașamentul de Pompieri din orașul dâmbovițean, unde au avut ocazia să cunoască îndeaproape ce înseamnă meseria de pompier. Totodată, astăzi pe platoul Detașamentului de Pompieri Târgoviște au fost prezenți preșcolarii și cadrele didactice ale grădinițelor cu program prelungit nr. 14 și 15.

„Copiilor le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit, au putut încerca echipamentele de protecţie.

Însoţiţi de cadrele didactice, elevii și preșcolarii au fost foarte atenţi la explicaţiile pompierilor privind modul de utilizare a tehnicii aflate în dotare, au adresat întrebări şi au expus fapte din propria experienţă în acest domeniu.

Prin aceste activităţi încercăm să oferim oportunitatea preșcolarilor, elevilor și tuturor copiilor de a afla detalii despre munca de salvator profesionist şi în același timp să-i pregătim pentru a avea un comportament corect în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, precizează ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.