Șeful guvernului austriac nu și-a schimbat părerea cu privire la blocarea aderării României la Spațiul Schengen, a spus premierul suedez în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Ciucă, la Stockholm.
Suedia a preluat anul acesta președinția Consiliului Uniunii Europene și sprijină țara noastră în procesul de aderare la zona de liberă circulație.
„Cred cu tărie că trebuie să consolidăm încrederea în graniţele externe ale Europei şi să creştem numărul persoanelor care pleacă după ce le sunt refuzate cererile de azil. Acest lucru ar face ca extinderea spaţiului Schengen să fie mai uşoară”, a spus şeful Guvernului suedez, a cărui țară asigură în prima jumătate a lui 2023 președinția Consiliului Uniunii Europene.
Întrebat dacă, potrivit discuţiilor de joi, cancelarul Karl Nehammer şi-a schimbat opinia privind aderarea României la Schengen, şeful Executivului suedez a afirmat: “Răspunsul simplu este că nu, nu şi-a schimbat părerea”.
Ulf Kristersson a reiterat că tema Schengen rămâne pe agenda Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE, care se încheie la jumătatea acestui an.
“Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a media aceste discuţii şi, repet, noi, partea suedeză, suntem în favoarea aderării. Cred că există o aşteptare din partea Consiliului European ca această chestiune să fie rezolvată în decursul acestui an. Dar, toţi suntem conştienţi că fiecare ţară ia propria decizie, individual. Dar, este pe agendă”, a adăugat premierul Suediei.
Editor: I.F.A.














