You are currently viewing Procurorii elveţieni anchetează preluarea Credit Suisse de către UBS

Procurorii elveţieni anchetează preluarea Credit Suisse de către UBS

Procuratura de la Berna va analiza posibila încălcare a legii de către oficialii guvernamentali, organismele de reglementare şi directorii celor două bănci, care la mijlocul lunii trecute au căzut de acord asupra unei preluări în regim de urgenţă a Credit Suisse de către UBS, pentru a evita o potenţială criză financiară cu efecte catastrofale, precizează Financial Times, scrie Agerpres.

„Biroul procurorului federal vrea să îşi îndeplinească în mod activ misiunea şi responsabilitatea de a contribui la un centru financiar curat în Elveţia şi a pus la punct această monitorizare pentru a lua imediat acţiuni dacă vor exista situaţii care au legătură cu domeniul său de activitate”, a informat Procuratura din Berna.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Potrivit procurorului Stefan Blattler, există „numeroase aspecte ale unor evenimente din jurul Credit Suisse” care justifică o investigaţie şi care trebuie să fie analizate pentru a „identifica orice infracţiune care ar putea fi de competenţa procurorului”, potrivit Agerpres.

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Editor: I.F.A.