You are currently viewing Un număr mare de berze face popas, și anul acesta, lângă sediul Administrației Parcului Natural Bucegi

Un număr mare de berze face popas, și anul acesta, lângă sediul Administrației Parcului Natural Bucegi

Și anul acesta, berzele s-au întors în munții Bucegi, în drumul lor către locurile de cuibărit. Rangerii parcului natural le-au primit cu bucurie și le-au asigurat toate condițiile pentru a se odihni, înainte de a-și continua lunga călătorie din fiecare primăvară.

„În data de 10.04.2023, au revenit berzele lângă sediul Administrației Parcului Natural Bucegi. Anul acesta au poposit într-un număr și mai mare, peste 30 de exemplare, și au pastrat aceleași obiceiuri: se hrănesc, se odihnesc și nu rămân în zonă mai mult de 48 de ore după care își continuă zborul către locurile de cuibărit, cel mai probabil, din zona arcului intracarpatic ori Moldova.
In anii anterior le-am semnalat prezența în zilele de 19.03.2021, în anul 2020 au sosit pe 01.04 iar în 2019 au venit în data de 24.05. Unele dintre berze se pare că prezintă inele, semn că acestea au fost capturate și sunt monitorizate de Societatea Ornitologica din Romania (SOR)”, precizează reprezentanții Administrației Parcului Natural Bucegi.

AUTOR: F.S.