You are currently viewing Tradiții românești, în a treia zi de Paști

Tradiții românești, în a treia zi de Paști

Săptămâna Luminată, în care ne aflăm acum, urmează după Învierea Domnului și se încheie cu Duminica Tomii. În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos.

Astăzi, are loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. După ce este sfărâmat, acesta este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar, urmând a fi folosit, de-a lungul întregului an, pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

În Săptămâna Luminată nu se fac metanii și nu se îngenunchează, nu se ajunează și nu se spovedește, nu se citește Psaltirea. Tot în această perioadă, Ușile Împărătești rămân permanent deschise și nu se fac parastase pentru cei adormiți. În Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), în locul rugăciunilor obișnuite de dimineața și de seara se citește Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. De asemenea, în Săptămâna Luminată, în locul Paraclisului către Născătoarea de Dumnezeu, se citește Canonul Învierii, iar Acatistul Învierii Domnului se citește de la Paști până la Înălțarea Domnului. Până la Marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, miercurea și vinerea se face dezlegare la pește.

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

În Marțea Albă nu se lucrează în gospodărie. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.

AUTOR: F.S.