Preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială în Brazilia, a declarat, marţi, după întâlnirea cu omologul brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, că oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor.
„I-am prezentat domnului preşedinte viziunea noastră cu privire la situaţia de securitate de la graniţa României şi la războiul de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene şi ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii noştri: oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a încercat să îi anuleze independenţa, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse. Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecinţa directă a acţiunii sale, contrară dreptului internaţional. Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării”, a spus şeful statului.
Şeful statului a precizat că i-a prezentat omologului brazilian şi consecinţele războiului în multiple planuri, de la situaţia refugiaţilor, până la criza energetică sau cea alimentară.
„Pe fondul crizei alimentare globale generate de război, România şi Brazilia, producători agricoli şi furnizori de alimente, au devenit contribuitori importanţi la securitatea alimentară”, a adăugat Iohannis.
Acesta a dat asigurări că România sprijină Brazilia pentru avansarea agendei Uniunea Europeană – Brazilia.
„Susţinem, astfel, finalizarea cât mai curând posibil a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR”, a spus Klaus Iohannis.
El a subliniat că susţine personal eforturile pentru ca anul acesta să se organizeze un summit istoric Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene.
„Ne vom implica în succesul acestui eveniment, pentru a plasa relaţiile biregionale pe o traiectorie mai promiţătoare şi durabilă”, a adăugat şeful statului.
Discuţiile dintre cei doi preşedinţi au vizat şi procesul de aderare a celor două ţări la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
De asemenea, preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că Guvernul său condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a arătat că susţine o soluţie politică negociată cu privire la războiul din această ţară.
„Trebuie să creăm urgent un grup de ţări care să se aşeze la masă şi care să discute cu Rusia ca să găsim pacea”, a afirmat Luiz Inacio Lula da Silva la dejunul de lucru cu preşedintele Klaus Iohannis.
Luiz Inacio Lula da Silva a susţinut că, pe lângă relaţiile politice şi comerciale, Brazilia şi România sunt unite de importante relaţii umane, precizând că în Brazilia sunt peste 40.000 de cetăţeni de origine română care ajută în dezvoltarea ţării.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până pe 26 aprilie un turneu în America Latină. Miercuri, în a doua zi a vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, el se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. După Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.
Editor: I.F.A.














