Întâmpinam luna martie a acestui an cu un articol al seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat”, articol menit să însenineze vremea mohorâtă de afară, dar și să treacă în revistă gândurile mele din perioada respectivă. La numai o lună distanță, iată-ne din nou împreună, aplecați asupra acelorași concluzii și influențați, întocmai, de vremea posomorâtă.
Sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, deschiderea sezonului estival, trezirea la viață, gălăgia unei plaje pline. Lăsăm în spate aleile ploioase și înfrigurate, parcurile dezolante, privim florile, ne bucurăm de soare, profităm de fiecare oră din zi și din noapte, pare că ne mai relaxăm.
Așa cum v-am spus de zeci de ori, poate în sute de articole, consider că fiecare anotimp are povestea lui, farmecul lui, înțelepciunea lui, cred cu tărie că fiecare dintre cele patru anotimpuri vrea să ne șoptească ceva. Seria “Concluzii ale unui eu interior întârziat” vine astăzi cu un articol care spune “la revedere” primăverii, un rămas-bun înduioșător și grabnic, o promisiune a unei regăsiri sigure, a unei întâlniri viitoare. Va las, astfel, cu cele câteva gânduri ale ultimei luni:
*Chiar și cel mai slab pâlpâit de lumânare poate aprinde speranța unui suflet.
*Sărbătorile amplifică singurătatea și o transformă în singura rațiune de a trăi.
*Așteptarea ucide visuri, povești, zâmbete, speranțe…oameni.
*Părinții noștri sunt cei care ne învață să pășim pe pământ și tot ei ne îndrumă să zburăm spre cer.
*Frumusețea este relativă. De fapt, toate sunt relative.
*Inima ne spune mereu cum să procedăm, însă adesea noi ne încăpățânăm să nu o auzim.
Și pentru că în ultimele articole ale seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat” am tot îndrăznit să vă urez dintre cele mai calde și mai blânde, și de această dată vreau să vă las în compania unor gânduri sincere, dorindu-vă un început de lună binecuvântat, dragoste, bucurie, putere de muncă și spirit îmbătat de infinit!
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște














