You are currently viewing Risc însemnat de avalanșe, în zona înaltă a județului Dâmbovița

Risc însemnat de avalanșe, în zona înaltă a județului Dâmbovița

Deși ne apropiem de finalul lunii aprilie, iarna nu se dă dusă din zona înaltă a județului Dâmbovița. Stratul de zăpadă este încă unul consistent, iar meteorologii avertizează că riscul de avalanșe se menține însemnat.

La peste 1800 m, în primii 20-25 cm stratul este relativ instabil și prezintă rezistenţă scăzută, iar la altitudini mai mici de 2200 de metri zăpada este umezită în partea superioară. Răcirea vremii va aduce însă temperaturi preponderent negative și o ușoară consolidare a stratului, chiar dacă se vor depune câțiva cm de zăpadă proaspătă. În profunzime, stratul este relativ stabilizat, iar spre bază se întâlnesc cristale de tip cupă, ce pot favoriza în cazuri izolate dislocarea stratului umezit de deasupra.

Pe văi și în zonele adăpostite mai sunt prezente depozite mai vechi de zăpadă, iar în zona crestelor plăci și cornișe. Pe pantele suficient de înclinate, stratul instabil din partea superioară poate aluneca peste stratul vechi și compactat, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul declanșării fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe. Unele avalanșe pot angrena și straturi mai vechi, putând coborî și la altitudini sub 1800 m.

La altitudini mai mici de 1800 m, stratul de zăpadă s-a redus semnificativ, menținându-se pe văile umbrite de la altitudini mai mari de 1600 m. Temporar se vor semnala precipitații mixte. Izolat vor fi condiţii pentru declanșarea unor curgeri și avalanșe de dimensiuni mici, în special sub acțiunea unor suprasarcini.

Ar putea fi o imagine cu arctic

AUTOR: F.S.

FOTO: Sergiu Olteanu, Stația Meteo Vf Omu