You are currently viewing Deţinuţii de la Penitenciarul Găești au încheiat anul școlar! 

Deţinuţii de la Penitenciarul Găești au încheiat anul școlar! 

  • Post category:ACTUAL

Vineri, 12 mai 2023, la sediul Penitenciarului Găești a avut loc festivitatea de închidere a cursurilor şcolare 2022- 2023, organizate în baza protocolului încheiat între Penitenciarul Gaești, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Școala Gimnazială Mătăsaru.

Fără tradiționalul careu festiv, flori și îmbrățișări calde, dar cu implicare și seriozitate, 5  persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarul Găești, au participat la evenimentul dedicat încheierii anului școlar- Programul de școlarizare „A doua șansă”, finanțat în cadrul Proiectului ,,Mai multe șanse în educație”.

Activitate de predare a cursurilor a fost asigurată de două cadre didactice, delegate din cadrul școlii sus-menționat și a vizat, în principal, materii precum limba și literatura română. Elementul de noutate a fost reprezentat de învățarea limbii engleze, fiind vorba de un modul pentru începători.

Dacă la începutul anului şcolar, 11 deținuți au manifestat deschidere către activitatea de învățământ primar, la sfârşit de an, doar 5 dintre aceștia au reușit să termine cu succes cursurile ciclului primar.

În cuvântul de închidere, deținuților le-au fost înmânate diplome de absolvire, pe care nu este menționat faptul că au urmat cursurile de instruire școlară în perioada cât s-au aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.

Având în vedere că educaţia persoanelor private de libertate reprezintă una dintre prioritățile administrației Penitenciarului Găești, prin aceasta asigurându-se pregătirea personalor private de libertate pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reinserție socială, conducere penitenciarului adresează mulțumiri instituțiilor partenere pentru buna colaborare!