You are currently viewing România vrea să cumpere două submarine Scorpene de la Naval Group, cu două miliarde de euro

România vrea să cumpere două submarine Scorpene de la Naval Group, cu două miliarde de euro

România vrea să achiziționeze submarine, iar MApN a cerut aprobarea Parlamentului pentru a iniția procedurile pentru un astfel de program, scrie HotNews.ro. 

Într-o decizie a birourilor reunite ale Parlamentului sunt detaliate costurile achiziției, precum și faptul că programul vizează două nave submarine de la francezii de la Naval Group.

Într-o decizie a birourilor reunite ale Parlamentului, consultată de HotNews.ro, se discută despre aprobarea programului de înzestrare „Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice”.

• Un contract de achiziție atribuit prin negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare (art. 102 lit. e) din OUG nr. 114/2011) de către o autoritate contractanta din Ministerul Apararii Nationale operatorului economic Naval Group:

• Obiectul – două nave tip submarin, din clasa Scorpene, torpile și contramăsuri, suport logistic initial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistenta de specialitate, serviciul de instruire a personalului la toate niveluri necesare, implicit folosirea in lupta, echipamente de instruire, precum și baze de date specifice.

• Valoarea estimată – 2.000.000.000 euro (fără TVA).

editor: I.F.A.