Inspirația mea găsește izvor nesecat în tot ceea ce mă înconjoară. Săptămâna trecută veneam în fața dumneavoastră cu o povestioară ce mă trimitea înapoi în copilărie, redactând despre sfatul bunicului, sau, mai de grabă, despre filosofia de viață a unui om fără prea multă carte, dar cu principii bine înrădăcinate în realitate. Vă spuneam atunci că „..trenurile vin și pleacă din și în toate direcțiile, căci noi suntem responsabili de itinerariul lor, iar urcarea și coborârea în și din ele este, de asemenea responsabilitatea noastră. Bunicul avea dreptate, iar lecția neprețuită pe care mi-a predat-o acum mulți ani a căpătat sens abia când, adult fiind, am realizat că oamenii din jurul nostru, fricile și prejudecățile, sunt doar scuze de care ne folosim fără să înțelegem că, de fapt, în trenul pe care îl simți potrivit ție te urci, de multe ori, din mers și chiar și fără bilet.”

Ieri, una dintre prietenele mele bune îmi spunea următoarea frază „În trenul fericirii te urci din mers, fără bilet!” Lesne de înțeles, am întrebat-o dacă mi-a citit articolul. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-a răspuns, senină, că nu are nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc. I-am transmis cele câteva rânduri pe care le împărtășisem deja cu voi. Atât eu, cât și ea, am rămas pe gânduri. Apoi am râs, știind amândouă că din această întâmplare avea să ia naștere un nou articol.

Consider că subconștientul este cea mai activă parte din noi și mai consider că alegem anumiți oameni tocmai pentru că ceva ce nu este neapărat conștient, ne transmite lăuntric, că facem alegerea corectă. Oamenii cu care ne intersectăm de-a lungul vieții, independent de durată, rămân cu noi – dacă nu în totalitate, parțial, prin amintiri, prin experiențe, prin sfaturi, prin felul în care obișnuiau să se comporte, să meargă, să vorbească. Am învățat în timp că nu este corect să ținem cu tot dinadinsul de oamenii care nu își mai găsesc locul în viața noastră și că trebuie să acceptăm că schimbările își pun amprenta atât peste ei, cât și peste noi. Eliberează-i pe ei, eliberează-te pe tine și fă loc celor ce abia așteaptă să facă, poate chiar și pentru puțin, parte din povestea ta.

Prietena mea este parte din mine, din viața mea, din fericirile, tristețile și nenorocirile prin care am trecut. Ca ea sunt alte câteva persoane pe care le prețuiesc, pe care le apreciez și pe care, dacă va fi cazul, le voi elibera. Originea noastră ne spune că suntem nomazi, călători, făcuți să nu poposim prea mult în același loc.

Până atunci, însă, îi mulțumesc Universului că mi-a scos în cale oameni cu care empatizez la nivel subconștient, îi mulțumesc pentru faptul că inspirația mea găsește izvor nesecat în tot ceea ce mă înconjoară, dar și pentru că de atâtea ori mi-a demonstrat că trenurile fericirii pot fi pline de oameni iubiți sau de oameni necunoscuți, urcați și ei, la rândul lor, din mers și poate și făr’ de bilet.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.