You are currently viewing Corina Chiran și-a pus, aseară, „Sufletul pe tavă”, în fața locuitoarelor din Pucioasa

Corina Chiran și-a pus, aseară, „Sufletul pe tavă”, în fața locuitoarelor din Pucioasa

Centrul Cultural European din Pucioasa a găzduit, aseară, o întâlnire de suflet. Corina Chiran, o dâmbovițeancă ce a călătorit prin lume pentru a se descoperi și a descoperi răspunsurile la marile sale întrebări, s-a întors în comunitate, pentru a-și împărtăși experiența cu persoanele deschise la ceea ce numește „vindecare intuitivă”. A fost o întâlnire cu „Sufletul pe tavă”, organizată de președintele OFSD Pucioasa, Cerasela Roșoiu.

„Cine o cunoaște pe Corina Chiran știe că în prezența ei se face liniște și calm și cald și bine. Cine nu o cunoaște, cu siguranță va fi uimit de modul în care o va simți, astăzi, de la prima întâlnire…mie, cel puțin, așa mi s-a întâmplat. Vorbind cu ea am simțit că mă întorc acasă, că mi s-a ridicat o greutate de pe piept și că lumea are mai multă culoare, iar liniștea din mine prinde glas.
Așa că, vrând să împart această nouă „descoperire” a mea cu voi, am invitat-o aici să vorbim despre ce ne apasă, despre dezechilibrele din viața noastră, despre golurile din noi și dintre noi și să încercăm să găsim împreună modalități de a tămădui „carcasa de răni cu care am ajuns să ne identificăm”, așa cum spune în mod minunat Cori.
Nu e ușor să ne punem sufletul pe tavă, mai ales „cu martori”, însă orice terapeut, indiferent cu ce ar opera el, asta ne sfătuiește să facem, atunci când vrem să începem vindecarea. Pentru că doar în momentul în care găsim puterea de a ne privi trecutul, fricile și durerile „în ochi”, putem găsi căi de a le îmblânzi, de a le accepta, ca experiențe care au ajutat la construcția celor ce suntem astăzi și de a le folosi în scop constructiv. Iar Corina știe, mai bine decât orice alt om pe care l-am cunoscut, să facă din orice o bucurie, din mugurul de brad, din frunza de trifoi, din razele soarelui, din picăturile de ploaie, din viețuitoarele mici și mari care ne înconjoară”, a transmis organizatoarea evenimentului.

AUTOR: F.S.