You are currently viewing Nicușor Dan: Veniturile din exploatarea Arenei Naţionale s-au triplat de când am preluat mandatul

Nicușor Dan: Veniturile din exploatarea Arenei Naţionale s-au triplat de când am preluat mandatul

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că în ultimii doi ani şi jumătate s-au triplat veniturile obţinute din exploatarea Arenei Naţionale.

„De la preluarea mandatului până în prezent, în ultimii doi ani şi jumătate, am încasat 4 milioane de euro din închirierea stadionului pentru evenimente de anvergură, sportive sau culturale. Comparativ, în cei trei ani precedenţi (perioada 2018 – 2020), încasările au fost de doar 1,2 milioane euro”, a scris s primarul general, pe Facebook.

Potrivit acestuia, până la finalul anului, suma va creşte „considerabil”, având în vedere că sunt programate evenimente de amploare, inclusiv două concerte.

„Pentru a atrage organizatorii de evenimente şi a creşte numărul acestora, sunt necesare şi investiţii care să asigure buna funcţionare a stadionului. Astfel, la începutul acestei luni, am reparat cubul cu sistemul de ecrane led, având în vedere faptul că sistemul de afişaj era uzat şi depăşit din punct de vedere tehnic”, adaugă Nicuşor Dan.

La finele anului trecut, edilul preciza că manifestările organizate în 2022 pe Arena Naţională au adus la bugetul local aproximativ 5 milioane de lei.

„Spre comparaţie, în anul 2020, încasările au fost de 2 milioane de lei, în 2019 – 1,9 milioane de lei, iar în 2018 – 1,3 milioane de lei. Arena Naţională a găzduit până acum, anul acesta, 30 de evenimente, dintre care 23 au fost meciuri de fotbal, un festival de muzică (Saga Festival), târguri, filmări sau manifestări ale unor instituţii şi companii”, scria edilul general, pe Facebook.

Editor: I.F.A.