You are currently viewing Bolid pe patru roți pe traseele pietonale din zona montană dâmbovițeană

Bolid pe patru roți pe traseele pietonale din zona montană dâmbovițeană

În timp ce unii nu știu ce să mai facă, pentru a proteja și a scoate în evidență frumusețea zonei montane dâmbovițene, aflată în plină ascensiune, și încă neatinsă de grotescul turismului de masă, alții se pare că nu dau doi bani pe cadrul natural unic al rezervației naturale.

Este și cazul turiștilor care, în această dimineață, au ținut să-i încerce forțele bolidului pe patru roți din dotare, intrând cu mașina pe traseele pietonale înguste și fragile din stațiunea Peștera Padina. În acest context, președintele Asociației Turistice Peștera Padina face apel la autorități să ia măsuri față de acest comportament.

„Bună dimineața din Stațiunea Turistică Peștera-Padina, Moroeni!
În fine, Stațiune Turistică pentru unii, pentru că pentru băieții deștepți respectul față de munte nu există!”, a scris Valentin Calcan pe pagina sa de socializare, unde a postat și fotografii cu „temerarii”.

AUTOR: F.S.