Au primit limbile de foc ale Duhului pentru a deveni pescari de oameni. Momentul Pogorârii Duhului Sfânt înnoiește harul primit prin Taina punerii mâinilor și revigoreză, inspiră și încurajează inimile pline de măreția chemării, alegerii și trimterii într-o lume care-i va judeca permanent. Conștienți de propriile temeri, ei știu că, dincolo de noianul ispitelor de tot felul, sunt misionarii prin excelență, asemenea Fiului, trimis de Tatăl, și a Duhului ce odihnește pururea peste Unsul care-L numește, și pe El, alt Mângâietor. De mângâiere au nevoie toți acei ce merg pe Cale, transformați profund de Adevăr și căutând în tot Lumina. De mângâiere vor să se împărtășească în acele momente când simt că nu mai pot. Că nu-i ușor să deslușești Babel-ul amestecatelor limbi și să-l vestești în acea Limbă ce deschide inimi reci sau împietrite. Pentru că urechi au, dar suferă prea mult de surzenia propriilor voci. Și ochi au, dar nu se știe cum ratează Vederea Celui care S-a lăsat văzut de-acel bărbat de-odinioară.
Ei sunt cei care L-au aflat pe Mesia și L-au urmat. S-au îndoit, au crezut, au auzit Glasul Tatălui, au simțit adierea Duhului, s-au înfricoșat de multe ori, dar au alergat mereu, foarte de dimineață, pentru a vedea Mormântul gol. Aveau ce să mărturisească de acum. Le lipsea doar Călăuzitorul, Cel care aprinde focul din inimile oamenilor. Din Cincizecime-n Cincizecime, Focul este reaprins și acele limbi de foc îmbrățișează iarăși pe cei ce, uneori, își pierd curajul. Îmbrăcați cu putere de sus, aduc Vestea cea bună și nasc din apă și din Duh noul popor al Lui. Devin părinți pentru toți cei care, înstrăinați de ce înseamnă Acasă, se simt din nou copii ai Celui mai autentic Tată. Povățuiesc, îndeamnă, mustră, stau împotriva unui veac ce devorează suflete sărmane. Și, peste toate, slujesc Taina cea mai înfricoșătoare a dumnezeieștii Liturghii. Tot ei ascultă, tainic, cum bate inima Bisericii ce pulsează Sângele preascump al Jertfei în fiecare creștin ce vine să se-mpărtășească. Pâinea Vieții e frântă tot de ei pentru a hrăni (păstori) flămânde guri și însetate inimi.

E un gând pentru toți cei care rabdă, tac, ascultă și cuprind în rugăciune toată ura de care sunt capabili cei care-L urăsc, de fapt, pe El. La zi de Pogorâre, aduc un gând de mângâiere pentru cei care sunt judecați mai aspru decât oricare alt om. Ei sunt aceia care El lumea a vânat.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”