Data de 14 iunie marchează Ziua Donatorului de Sânge, în care societatea își arată recunoștința pentru cei care realizează gestul voluntar salvator de vieți. Un motiv în plus să trecem pragul Centrului de Donare din Târgoviște, zilele viitoare. Cadrele medicale ne așteaptă cu inima deschisă, dar și cu mici suveniruri care să ne răsplătească bunele intenții.
„E bine cunoscut faptul că Centrul de Transfuzie Dâmbovița își așteaptă zilnic donatorii, dar în această perioada va facem o invitație specială, mai ales pentru miercuri 14 iunie, zi festivă în care în întreaga lume se celebrează donatorul de sânge.
Va așteptăm cu mici atenții care să va aducă aminte de acest gest pe care-l faceți periodic, din inima, pentru a salva vieți!
Mulțumim foarte mult firmelor care au avut plăcerea să susțină acest demers, Nimet SRL, PRO ACTIV Aninoasa,Atelierul de personalizări Târgoviște și fiicei mele Sofia Stanciu pentru un logo frumos și inspirat!”, transmite directorul centrului târgoviștean, medicul Iulia Stanciu.
AUTOR: F.S.
















