În perioada 15-16 iunie 2023, Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității Valahia a organizat la Târgoviște, ediția a VI a a sesiunii științifice „Implicațiile științifice în viața de zi cu zi”.
Activitatea a avut ca scop stimularea și sprijinirea studenţilor capabili de performanţe în desfăşurarea activităţilor extracurriculare ştiinţifice, tehnice, familiarizarea studenţilor cu activităţile de cercetare ştiinţifică şi diseminarea rezultatelor.
În cadrul mesei rotunde „Energia nucleră – energie curată?” – invitat special dl Prof. univ. dr. Emerit Ion V. Popescu – au avut loc dezbateri la care au participat și studenți din domeniile chimie, fizică, ingineria mediului.














