Înșiruirea zilelor cu care suntem binecuvântați, viața, reprezintă un cumul constant de momente frumoase. Cineva spunea că noi, oamenii, complicăm firescul lucrurilor și că devenim, astfel, cei care în loc să trăiască, se chinuie să supraviețuiască. Și mai era o mică povestioară pe care îmi doresc tare mult să v-o relatez, legată de sentimentul speranței care sălășluiește în fiecare dintre noi. Ea sună cam așa:

“Doi prieteni stăteau de vorbă și, necăjit de situația în care se afla, unul îi spune celuilalt că lucrurile îi merg atât de prost încât este sigur că viața lui nu va lua deloc o turnură pozitivă. Cel de al doilea îl ascultă cu calm și îl îndeamnă să spere că lucrurile se vor aranja, să facă tot ce îi stă în putință să le rezolve și să lase în seama lui Dumnezeu ceea ce este peste puterile sale. Siderat de sfatul amicului său, acesta îi răspunde că numai proștii se încred în așa ceva și că speranța este sentimentul oamenilor slabi. Zâmbind, celălalt întreabă: “Este adevărat că aseară ți-ai pus să sune ceasul deșteptător?” și văzând gestul aprobator al prietenului său, acesta completează: “Dacă nu ai fi avut speranța zilei de astăzi, nu ți-ai fi pus alarma să sune!”

Pilda celor doi prieteni vorbește despre nădejdea cu care adormim în fiecare seară, dar și despre cum ne încredem în voința lui Dumnezeu, aceea că în dimineața următoare ne va trezi. Cred că speranța nu este nici pe departe sentimentul oamenilor slabi, și în niciun caz al celor proști, ci este mai degrabă sentimentul oamenilor vii. Lipsa speranței trage după sine moartea sufletului, căci nu trupul, ci spiritul ne moare atunci când încetăm să credem.

Obișnuiam să mă las mistuită de greutățile pe care le consideram viitoare, căutam soluții la problemele care nici măcar nu existau și ajungeam să îmi fac griji serioase legate de scenarii care mai de care mai nenorocite, dar care, în cele din urmă, nu ajungeau să aibă loc. Timpul vindecă toate rănile, însă la mine a însănătoșit, de foarte multe ori, boli închipuite. Și îi sunt recunoscătoare că a făcut-o. Îi mulțumesc lui, că a transformat problemele mari în probleme peste care am trecut cu bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a uitat să mă trezească în nicio dimineață.

Greutățile fac parte din viața noastră și toți le întâmpinăm, depinde doar de noi cum alegem să le gestionăm, cât de tare credem că se vor rezolva și cât de des îi cerem ajutorul lui Dumnezeu atunci când ne simțim copleșiți, neputincioși. Înșiruirea zilelor cu care suntem binecuvântați, viața, reprezintă un cumul constant de momente frumoase. Cineva spunea că noi, oamenii, complicăm firescul lucrurilor și că devenim, astfel, cei care în loc să trăiască, se chinuie să supraviețuiască. Tu din ce categorie faci parte?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.