You are currently viewing Suporterii au fost alături de Chindia Târgoviște, la primul antrenament al echipei în noua formulă

Suporterii au fost alături de Chindia Târgoviște, la primul antrenament al echipei în noua formulă

Noua echipă de la Chindia Târgoviște s-a reunit, în această seară, pentru prima dată, pe Stadionul Eugen Popescu. Antrenamentul a fost unul public, astfel că un număr impresionant de suporteri a fost alături de jucători. „O galerie, ca de fiecare dată, de nota 10”, a apreciat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, alături de primarul municipiului, Cristian Stan, a fost prezent pe arena târgovișteană, pentru a discuta cu echipa și a o asigura de întreg sprijinul autorităților și al sponsorilor, care se pare că vor continua să participe cu aceleași sume de bani, în ciuda retrogradării.

„Pentru mine, cea mai mare surpriză în această seară, a fost să văd un număr atât de mare de suporteri, la primul antrenament, deci speranțele sunt foarte mari și ne dorim cu toții să revenim în liga I, acolo unde ne este locul. Avem o echipă, astăzi, în reconstrucție, ați văzut că au venit jucători valoroși, care au experiența ligii a doua, vor veni și în perioada următoare, chiar mâine vor fi anunțate următoarele transferuri. Avem un staff tehnic tânăr, antrenorul echipei a fost declarat cel mai bun antrenor al Ligii a II-a și avem și un președinte tânăr, care vrea să demonstreze în fotbalul național…este și pentru ei o șansă, să demonstreze că au valoare, anul viitor vom fi în Liga I și și ei au o șansă să spună ceva în fotbalul național”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan, în această seară, la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com.

În tribune s-a aflat și Cornel Dinu, unul dintre cei mai iubiți jucători de la Târgoviște, al cărui nume a fost scandat de galerie și care, în această seară, va purta discuții cu conducerea clubului, privind revenirea la echipa târgovișteană.

„Eu cred că ar fi un câștig pentru noi Cornel Dinu și este dorit de toată lumea la Târgoviște…dacă se înțeleg în această seară, va veni la Chindia Târgoviște”, a subliniat Corneliu Ștefan.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, persoane jucând fotbal şi persoane jucând fotbal

Ar putea fi o imagine cu mulţime şi text

AUTOR: F.S.