You are currently viewing Actorul Kevin Spacey, judecat pentru mai multe presupuse agresiuni sexuale comise asupra unor bărbați

Actorul Kevin Spacey, judecat pentru mai multe presupuse agresiuni sexuale comise asupra unor bărbați

Actorul Kevin Spacey este judecat, într-un tribunal din Londra, pentru presupuse agresiuni sexuale comise între 2001 și 2013 asupra a patru bărbați. Starul a pledat nevinovat la toate cele 12 acuzaţii formulate.

Procesul este programat să dureze o lună, iar, dacă va fi găsit vinovat, Kevin Spacey ar putea fi condamnat la închisoare.

Acuzaţiile au apărut în 2017, la începutul mişcării #MeToo, într-o perioadă în care Kevin Spacey se afla pe culmile gloriei şi interpreta rolul principal din serialul de mare succes House of Cards.

În urma scandalului, actorul a fost concediat din distribuţia ultimului sezon.

Acuzat de atingeri nepotrivite de actorul Anthony Rapp în Statele Unite, în timpul unei petreceri din 1986, Kevin Spacey a fost judecat şi găsit nevinovat în octombrie 2022, de un tribunal civil din New York.

Spacey a fost inculpat, de asemenea, pentru atentat la pudoare şi agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani, într-un bar din Massachusetts. Justiţia americană a renunţat însă la caz, în iulie 2019.

Editor: I.F.A.