Sorana Cîrstea (33 ani, 37 WTA) va debuta, astăzi, la Wimbledon contra sportivei germane Tatjana Maria (35 ani, 62 WTA), semifinalistă anul trecut pe iarba londoneză. Până la meciul din primul tur de la All England Club, sportiva noastră a stârnit o controversă uriașă cu o postare pe rețelele sociale.
Sorana Cîrsteași-a pus în cap comunitatea LGBTQI+, după ce a promovat valorile tradiționale pe contul ei de Instagram! Sportiva din România a fost criticată chiar și de jurnaliștii străini.
„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți”, a fost mesajul postat, în engleză, de Sorana, pe Instastory.
„Sori” și-a atras o „avalanșă” de critici, atât din partea fanilor tenisului, cât și din partea unor jurnaliști străini.
„Ironia, desigur, este că creatorul meme-ului (n.r. – distribuit de Sorana) ar pune la îndoială feminitatea lui Cîrstea – fiind o femeie sportivă musculosă, care își propune să urmeze o carieră în afara casei și toate celelalte. Transfobia merge foarte des mână în mână cu misoginia interiorizată”, a scris jurnalistul american David Kane, care a acuzat-o pe Sorana Cîrstea că are o mentalitate învechită.
„Este homofobă!?”, „Este din România, probabil că 95% din populație are aceeași mentalitate”, „Nici nu știu ce înseamnă. Dacă te iei după anumite standarde «feminine», femeile atlete nu ar trebui să existe” sau „Toți jucătorii gay de la Wimbledon, ar fi bine să vă feriți!”, au fost și alte mesaje dure la adresa Soranei Cîrstea.
AUTOR: F.S.














