You are currently viewing Modificări substanțiale aduse de contestațiile la Bacalaureat. Un liceu din Dâmbovița a ajuns de la promovabilitate zero, la 12.5%

Modificări substanțiale aduse de contestațiile la Bacalaureat. Un liceu din Dâmbovița a ajuns de la promovabilitate zero, la 12.5%

Modificări substanțiale aduse de contestații în rezultatele finale ale Bacalaureatului. Potrivit situației transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în urma soluționării acestora, rata de succes a crescut cu 4,39%, de la 64,21% la 68,60%, fiind în descreștere cu 3,2% față de procentul de 71,8% din sesiunea iunie – iulie 2022.

Astfel, după evaluarea contestațiilor, din totalul celor 2875 de candidați prezenți se înregistrează 1971 de candidați promovați, cu 125 de candidați mai mult, comparativ cu rezultatele inițiale (1846 de candidați).

Un candidat din seria curentă, de la Colegiul Național ,,Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, profil Uman, specializarea Filologie, a încheiat probele scrise cu media 10 (zece), după ce a depus contestație la limba și literatura română, obținând nota finală 10, de la 9,30, cât primise după prima corectură.

O situație incredibilă, care ridică mari semne de întrebare în privința acurateții corecturii se înregistrează la Liceul tehnologic Pucioasa, unde procentul de promovabilitate a crescut de la ZERO, înainte de contestații, la 12,50%, după soluționarea acestora. Diferențe mari s-au mai înregistrat și la Liceul Tehnologic „Spiru Haret” din Târgoviște unde de la o promovabilitate de 4,76% s-a ajuns la 23,81%, dar și la Liceul Tehnologic Nucet, unde procentul a crescut de la 20,58% la 32,35%.

 

Nr. crt Unitatea școlară

 

Promovabilitate înainte de contestații Promovabilitate după contestații
1 COLEGIUL NAȚIONAL ”CONSTANTIN CARABELLA” TÂRGOVIȘTE 96,61% 98,87%
2 COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC ”CONSTANTIN CANTACUZINO” TÂRGOVIȘTE 98,58% 98,58%
3 COLEGIUL NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE 98,08% 98,56%
4 COLEGIUL NAȚIONAL ”NICOLAE TITULESCU” PUCIOASA 91,04% 91,79%
5 COLEGIUL ECONOMIC ”ION GHICA” TÂRGOVIȘTE 86,24% 90,33%
6 LICEUL DE ARTE ”BĂLAȘA DOAMNA” TÂRGOVIȘTE 84% 88%
7 COLEGIUL NAȚIONAL ”VLADIMIR STREINU” GĂEȘTI 82,60% 84,62%
8 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ”SF. IOAN GURĂ DE AUR” TÂRGOVIȘTE 81,33% 84%
9 LICEUL TEORETIC ”PETRU CERCEL” TÂRGOVIȘTE 79,87% 83,77%
10 LICEUL ”AUREL RAINU” FIENI 75,40% 75,41%
11 COLEGIUL NAȚIONAL ”ION LUCA CARAGIALE” MORENI 63,73% 74,73%
12 LICEUL TEHNOLOGIC ”UDREA BĂLEANU” BĂLENI 59,09% 63,64%
13 LICEUL TEORETIC ”IANCU C VISSARION” TITU 58,85% 63,64%
14 LICEUL ”VOIEVODUL MIRCEA” TÂRGOVIȘTE 44,44% 54,90%
15 LICEUL TEORETIC ”MIHAI VITEAZUL” VIȘINA 47,61% 52,38%
16 LICEUL TEORETIC ”ION HELIADE RĂDULESCU” TÂRGOVIȘTE 44,05% 50,50%
17 LICEUL TEORETIC ”ION GHICA” RĂCARI 47,54% 49,18%
18 LICEUL TEHNOLOGIC NUCET 20,58% 32,35%
19 LICEUL TEHNOLOGIC ”GOGA IONESCU” TITU 25% 31,58%
20 LICEUL TEHNOLOGIC ”NICOLAE CIORĂNESCU” TÂRGOVIȘTE 20% 24,44%
21 LICEUL TEHNOLOGIC ”SPIRU HARET” TÂRGOVIȘTE 4,76% 23,81%
22 LICEUL TEHNOLOGIC ”CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” TÂRGOVIȘTE 17,85% 22,62%
23 LICEUL TEHNOLOGIC ”MARIN GRIGORE NĂSTASE” TĂRTĂȘEȘTI 20% 19,05%
24 LICEUL TEHNOLOGIC ”IORDACHE GOLESCU” GĂEȘTI 12,50% 17,65%
25 LICEUL TEHNOLOGIC VOINEȘTI 16,66% 16,67%
26 LICEUL TEHNOLOGIC ”DR.C. ANGELESCU” GĂEȘTI 15% 15%
27 LICEUL TEHNOLOGIC PUCIOASA 0% 12,50%
28 LICEUL TEHNOLOGIC PETROL MORENI 6,66% 11,67%
29 LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO TÂRGOVIȘTE 9,52% 9,52%

 

AUTOR: F.S.