You are currently viewing Sorana Cîrstea redevine, după 10 ani, cea mai bună jucătoare de tenis a României din circuitul WTA

Sorana Cîrstea redevine, după 10 ani, cea mai bună jucătoare de tenis a României din circuitul WTA

După o așteptare de 10 ani de zile, perioadă în care a fost în umbra jucătoarelor Simona Halep și Irina Begu, Sorana Cîrstea a redevenit cea mai bine clasată tenismenă din România la ora actuală. În condițiile în care Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj, iar Irina Begu nu și-a apărat trofeul la turneul de la Palermo, Sorana Cîrstea și-a recăpătat statutul de „rachetă” numărul 1 a României.

Sorana Cîrstea (33 ani) este locul 32 WTA în acest moment și reușește să le ia fața rivalelor din România. Irina Begu era până acum câteva zile racheta nr 1 a României, însă a coborât de pe locul 31 mondial, până pe 40. Sportiva din București este urmată de Ana Bogdan, locul 44, și Simona Halep, locul 54 în ierarhia live.

Ultima oară când Sorana Cîrstea a fost cel mai bine clasată dintre jucătoarele din România s-a întâmplat în anul 2013. Cîrsta a început sezonul respectiv pe poziția 27 WTA și l-a încheiat pe 22 WTA, dar a fost întrecută de Simona Halep, care a terminat anul pe locul 11, după ce l-a început pe 45 WTA.

AUTOR: F.S.