Zilele săptămânii se scurg încet și greu, căci weekendul este cel care mă însuflețește în perioada verii. Căldura din termometre urcă cu repeziciune, diminețile sunt senine, iar nopțile agitate. Totul în jur miroase a flori de tei, terasele sunt pline cu oameni plictisiți de gălăgia orașului și fiecare dintre ei așteaptă cu nerăbdare să evadeze într-o oază de odihnă binemeritată.

Notă asupra articolelor din următoarea (scurtă) perioada:

Încă de când am început să redactez pentru ziar, am sărit intenționat perioadele de concediu – și nu pentru că nu mi-ar fi fost permis dreptul la pauză, ci pentru că, de foarte multe ori, subiectele atinse în scurtele vacanțe pe care le-am avut mi-au oferit prilejul de a veni în fața dumneavoastră cu o versiune a mea mai relaxată, mai calmă, mai entuziastă, mai dornică de povești. Anul acesta, însă, m-am hotărât să fac o schimbare. Prin articolele săptămânale v-am tot lăsat să vedeți și părți negative din viața mea, întâmplări nu foarte extraordinare, mi-am deschis sufletul cu ajutorul seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat” și v-am purtat cu mine în zilele bune și în cele mai puțin bune. Anul acesta a fost dur, greu, plin, iar eu am obosit. E firesc să mă simt așa, e normal să vrem să ne deconectăm, din când în când, de responsabilitățile noastre. Fac acum ceva ce nu am făcut niciodată în colaborarea mea cu ziarul. V-am povestit despre cronologia articolelor, și cum obișnuiesc să redactez în timpul săptămânii ceea ce se postează abia la sfârșitul ei, dar am să vă spun acum că unele dintre textele perioadei următoare vor fi scrise cu mai mult de câteva zile înainte. Ați putea să citiți despre poezii în vreme ce eu mă delectez, pe malul mării, cu proză. Și chiar dacă ani la rând m-am simțit vinovată pentru această posibilă practică, acum câteva luni am realizat că indiferent de mesaj, de perioada în care este scris sau de subiectul pe care îl abordează, în fiecare articol mă veți citi pe mine. Ce gând liniștitor! – mi-am spus.

Promit, totuși, să îmi notez dacă este ceva ce vreau să aduc în discuție cu voi în mod cert. Fie că este vorba despre un peisaj, despre o carte, despre o părere auzită din întâmplare, despre o minune a naturii sau despre vreo trăsnaie a vreunei prietene, promit să îmi notez ce am gândit pe moment, cum m-a făcut să mă simt, ce a trezit în mine și ce urme a lăsat asupra mea. În acest mod, nu îmi va scăpa nimic, voi fi cu voi în permanență, dar și cu eul meu interior, întârziat, dar de care îmi este atât de dor!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște