You are currently viewing A fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al domeniului schiabil „Cocora”

A fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al domeniului schiabil „Cocora”

Încă un pas important pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean a fost parcurs. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al domeniului schiabil „Cocora”. Cu ajutorul acestuia va putea fi identifica cel mai bun și conservator mod de dezvoltare a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina, precizează Corneliu Ștefan.

„Județul Dâmbovița are potențialul necesar pentru a deveni una dintre cele mai frumoase și atractive destinații turistice montane din România, iar investiția care face obiectul acestui studiu va avea un impact benefic uriaș asupra economiei județului.

Din primele date, pârtia va pleca din zona Vârfului Cocora, de la aproximativ 2.160 metri altitudine, iar baza acesteia va fi în Platoul Padina, la 1.500 metri altitudine. Lungimea estimată, la acest moment, este de aproximativ 2.700 metri.

Prin acest studiu de fezabilitate vom găsi cea mai bună variantă de amenajare a Pârtiei Cocora, dar și a celorlalte facilități necesare unui turism durabil și atractiv, unde vom include:
▫️ Instalațiile de transport telescaun-telegondolă și teleschi;
▫️ Instalație de înzăpezit;
▫️ Bandă transportoare cu lungime de cca 320 m, dedicată în special utilizării de către schiorii echipați;
▫️ O zonă de belvedere. Acesta va primi minimum 150 de persoane și va fi amplasată astfel încât să permită accesul facil din zona pârtiei și dinspre stația instalației de transport;
▫️ Apreschiul va fi o construcție individuală care va adăposti 400 de persoane. În această zonă, va fi posibilă montarea unei scene pentru organizarea de concerte în aer liber;
▫️ Centru de închiriat echipament sportiv (echipament de schi, biciclete, sănii);
▫️ Școală de schi;
▫️ Restaurante, cafenele, ceainării, suveniruri, punct de informare turistică;
▫️ Parcare auto, structurată pe 3 zone pentru 565 de autoturisme și 20 de autocare;
▫️ Pistă de biciclete”, precizează Corneliu Ștefan, președintele CJD Dâmbovița.

AUTOR: F.S