You are currently viewing Secția de Îngrijiri Paliative din Târgoviște a împlinit șapte ani de existență

Secția de Îngrijiri Paliative din Târgoviște a împlinit șapte ani de existență

Orașul Târgoviște este unul dintre puținele din România care beneficiază de o Secție de Îngrijiri Paliative. Aceasta a fost înființată, la inițiativa medicului Carmen Marcu, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și este o adevărată binecuvântare pentru bolnavii care suferă de boli grave și aparținătorii acestora. Cu o echipă care își pune toată blândețea și răbdarea la încercare pentru a le ușura zilele rămase pacienților, de multe ori în stadii terminale, acesta este un refugiu în calea durerii și a disperării, care tocmai a împlinit șapte ani de existență.

„Am aniversat 7 ani de la începutul unui vis. A fost greu? Greu e in fiecare zi, dar azi am avut totuși un sentiment de satisfacție: echipa s-a sudat, e profesionalista și fiecare știe ce are de făcut, e empatica, are compasiune și e gata sa ajute, sa aline, sa se bucure și sa ascundă o lacrima… și mîine sa o ia de la capăt. Am clădit un loc de aliniate pentru dureri și pierderi dar și regăsiri. Așa văd eu echipa compartimentului Îngrijiri paliative a Spitalului Județean de Urgentă Târgoviște!”, transmite medicul Carmen Marcu.

AUTOR: F.S.