You are currently viewing Ionuț Vulpescu pune pauză podcastului Avangarda, până pe 3 septembrie

Ionuț Vulpescu pune pauză podcastului Avangarda, până pe 3 septembrie

A fost un sezon încărcat la podcastul „Avangarda”, realizat de fostul Ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Nume mari s-au perindat prin studioul dâmbovițeanului, îmbogățindu-ne cu povești pline de înțelepciune, spuse cu har și drag de cultură. După atâta trăire, însă, e nevoie și de o pauză, astfel că până pe 3 septembrie nu ne rămâne decât să revedem pe canalul de youtube momentele noastre preferate.

„Victor Rebengiuc, Emilia Popescu, Nicolae Noica, Alexandru Mironov, Răzvan Ionescu, Adrian Fetecău, Eugen Doga, Alexandru Tomescu, Dumitru Borțun, George Țipoia, Gigi Căciuleanu, Mitică Popescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dinu Săraru, Costel Constantin, Răzvan Theodorescu, Gheorghe Florescu, Radu Puchiu, Cleopatra Lorințiu, Adriana Săftoiu, Ileana Iliescu, Georgeta Filitti, Constantin Buchet, Maya Simionescu, Dan Ciachir, Nicu Alifantis, Constantin Cotimanis, Nora Iuga, Ion Moraru, Alexandru Repan, Adrian Niculescu, Jean-Jacques Askenazy, Florica Prevenda, Mircea Diaconu, Lari Georgescu, Cătălina Opaschi, Ioana Ciocan. Aceștia au fost invitații sezonului doi. Cea mai exclusivistă distribuție a unui podcast din România, “Avangarda cu Ionuț Vulpescu”. Avangarda se reia cu un nou sezon, duminică, 3 septembrie. Spectacolul întâlnirii cu marile personalități ale țării continuă. Urmează un sezon de excepție”, promite fostul ministru al Culturii.

AUTOR: F.S.