Astăzi se împlinesc 422 de ani de la asasinarea voievodului Mihai Viteazul, pe Câmpia Turzii, în ziua de 9 august 1601. Capul i-a fost desprins de trup și îngropat sub o lespede în Mănăstirea Dealu, cu inscripția: „Celui care ne-a unit cel dintâi patria, slavă veșnică”, reamintește Gabriela Istrate, profesor de istorie târgoviștean.

„Mihai Viteazul a fost voievodul Țării Românești (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600), şi al Moldovei (1600) – cele trei principate pe care le-a unit sub domnia sa, pentru prima dată, deși unificarea a durat mai puțin de șase luni.
Pentru noi, românii, Mihai Viteazul a fost o binecuvântare, iar trecerea sa prin Târgoviște așează orașul în rândul locurilor sfinte, cu vocație în săvârșirea unirii, fiindcă inițiativa venea tocmai din această zonă.
Atât de admirat a fost în epoca sa Mihai Viteazul, încât englezul Edward Barton (aflat în trecere prin Țara Românească) scria despre victoria de la Călugăreni, într-un raport trimis superiorilor săi la 7 noiembrie 1595: „…Cu siguranță, Excelență, că este un fapt demn de luat în considerație și de perpetuă faimă: ceea ce n-au putut să realizeze așa de mulți împărați, regi, prinți, a realizat Mihai, cel mai neînsemnat și mai sărac dintre domnitori, să învingă armatele marelui sultan”.
Academicianul Ioan Aurel Pop afirmă despre Mihai Viteazul că: ”a fost întrecut în venerare de către popor numai de către Ștefan cel Mare, care este după părerea mea, cel mai mare domn pe care l-au avut românii în Evul Mediu. Mihai era un domn al epocii moderne, știa trei limbi străine. Avea fire mai mult împărătească decât domnească și țăranii au înțeles acest lucru și l-au așezat alături de sfinții din icoane”.
Și pentru că este considerat unul dintre cei mai mari eroi naționali, Ordinul Mihai Viteazul, cea mai înaltă decorație militară a României, îi poartă numele în eternitate”, scrie cadrul didactic târgoviștean, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














