Concluzionam unul dintre articolele săptămânii trecute cu ideea unor subiecte viitoare pe care vă spuneam că îmi doresc cu tot dinadinsul să le abordez. Să împărtășesc cu voi păreri dintre cele mai diverse a devenit pentru mine mai mult decât un obicei, îmbrăcând, odată cu trecerea timpului, haina unei necesități. Vă destăinuiam tot atunci că îmi place să vă vorbesc liber, fără filtre nenecesare, deschis și despre tot ceea ce îmi trece prin minte. Menționam că un gând liniștitor se așterne peste mine știind că vă am aproape, că mă pot deschide cu ajutorul cuvintelor pe care, cu atenție, le umplu de subînțeles. Nu o dată, ci de nenumărate ori v-am numit jurnalul meu virtual (dar public), înzestrându-vă tot de atâtea ori cu încrederea că îmi veți judeca percepțiile cu empatie, și nu cu răutate.

Mă gândeam serile trecute la exemplele pe care vi le-am lăsat cu gândul de a le detalia în viitorul apropiat. Aminteam atunci importanța detașării față de locul de muncă, necesitatea unor escapade, evitarea monotoniei, seriozitatea cu care este de preferat să ne alegem compania, în general sau atunci când vine vorba de călătorit, dar și impactul colosal pe care îl are copilăria în viața unui adult, amintirile prețioase pe care cei mici le înmagazinează și le poartă cu ei întreaga existență, suferința provocată de trădarea oamenilor apropiați, gestionarea durerii, căutarea unui partener, întemeierea unei familii, sursa fricii. Mă gândeam la toate aceste considerente și încercam cu disperare să găsesc un numitor comun. Atât de diferite la prima vedere, din contexte pe alocuri opuse și, totuși, cu o legătură subliminală fantastică.

Și care este legătura dintre toate acestea? M-am întrebat ore în șir. Explicația pe care am găsit-o îmi pare, încă, incompletă și nesatisfăcătoare, însă mi-am promis că o să revin asupra gândurilor mele. Deocamdată am ajuns la ideea că numitorul comun este, ei bine, suntem, noi. Toate se leagă și, în realitate, toate se leagă de noi. Citeam la un moment dat că cea mai remarcabilă realizare a noastră, cea mai importantă și cea mai de preț împlinire, cea mai grozavă aventură de care putem să avem parte este aceea de a ne descoperi sinele, de a învăța și de a proteja cine suntem cu adevărat. O luptă fără final, o lucrare infinită, nu un obiectiv, ci un proces în sine, bază a tuturor alegerilor pe care le luam, temelie a vieții pe care decidem, la un moment dat, să o trăim. Toate au un motiv, o sursă, iar bucuriile, fricile, afinitățile și antipatiile pe care le dezvoltăm sunt, de fapt, reflecții ale propriei noastre persoane, ale sufletului și ale minții noastre. Exemplele oferite mai sus sunt, la fel de bine, parte din procesul cunoașterii.

Pentru mine viața nu e doar o lumânare; e un fel de splendidă torță care acum e în mâinile mele și pe care vreau să o fac să ardă cu cea mai mare strălucire posibilă înainte de a o preda generațiilor viitoare – Stephen Covey în Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii. Și este incredibil cât de multe lăsăm generațiilor viitoare, la fel de incredibil pe cât este și faptul că toate se leagă și că, în realitate, toate se leagă de noi.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște