You are currently viewing Sărbătoare mare, astăzi, pentru creștinii ortodocși

Sărbătoare mare, astăzi, pentru creștinii ortodocși

Pe 29 august, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a-l prăznui pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această zi sfântă, trecută cu roșu în calendar, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, asemănată cu Vinerea Patimilor, pentru că amintește de sacrificiul Domnului Isus, pentru credință. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este și ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc, iar în datina ortodoxă este o zi de post aspru.

Sfântul Ioan, cel jertfit de Irod, este socotit de biserică ultimul prooroc al Vechiului Testament şi primul Sfânt al Noul Testament. El face trecerea între legea veche şi cea nouă.

În memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie – nici atât, pentru că e zi de post.

În popor se vorbea și de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.

Totoodată, în această zi nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.

Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei.

AUTOR: F.S.