You are currently viewing Papa Francisc a pleacat într-o călătorie apostolică în Mongolia

Papa Francisc a pleacat într-o călătorie apostolică în Mongolia

Într-un mesaj transmis miercuri pe Twitter, papa a transmis că ”mâine după-amiază [joi, 31 august 2023 – n.r.] voi pleca pe continentul asiatic ca să-i vizitez pe frații și surorile din Mongolia. Vă cer să mă însoțiți în această călătorie cu rugăciunile voastre”.

Potrivit programului oficial al călătoriei apostolice în patria lui Ginghis Han, papa Francisc pleacă de la Roma joi, 31 august 2023, la ora 18.30, și ajunge în capitala Mongoliei, Ulan Bator (Ulaanbaatar), vineri, 1 septembrie a.c., la ora locală 10.00, când are loc și primirea oficială.

Agenda vizitei cuprinde întâlniri cu oficialitățile statului, cu reprezentanții Bisericii catolice și o întâlnire ecumenică și inter-religioasă. Duminică, papa prezidează Sfânta Liturghie la ”Steppe Arena” din Ulan Bator. Luni, 4 septembrie a.c., papa vizitează un nou centru caritativ și apoi se întoarce la Roma.

Editor: I.F.A.