Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) este unul dintre cele mai bune exemple ale longevității, în circuitul WTA. La 14 ani distanță de la sfertul de finală jucat în turneul de la Roland Garros, Cîrstea s-a calificat în premieră în faza optimilor Openului American. Târgovișteanca a trimis-o acasă pe favorita 4 a turneului, Elena Rybakina (24 de ani, locul 4 WTA). A fost 6-3, 6-7 (6), 6-4, după un meci foarte bun, întins pe două ore și 49 de minute.
Sorana nu ajunsese niciodată în optimile US Open până astăzi. Are 33 de ani și, la cum abordează jocul pare că mai are încă multe de arătat.
Pe româncă o așteaptă un alt duel dificil. Ea va evolua în optimile de finală de la New York împotriva elvețiencei Belinda Bencic (26 de ani, #13 WTA), care a trecut în turul III de Lin Zhu, 7-6 (1), 2-6, 6-3. Cîrstea – Bencic se va juca duminică, la o oră care urmează să fie anunțată de organizatori.
US Open e turneul de Mare Șlem la care Bencic a obținut cel mai important rezultat din carieră, s-a calificat până în semifinale în ediția din 2019, fiind învinsă atunci de Bianca Andreescu, cea care avea să și câștige turneul. La „directe”, Sorana stă mai bine și o conduce pe Belinda cu 2-1. Ultimul meci s-a consumat chiar la US Open, în urmă cu un an, când Bencic s-a impus în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-2. Cîrstea a câștigat în februarie 2021, în „optimile” turneului Grampians Trophy de la Melbourne, cu 7-5, 6-2, şi în august 2022, în primul tur la Cincinnati, cu 6-2, 6-7 (3/7), 6-4.
Pentru cele trei victorii legate la New York, Sorana Cîrstea va fi răsplătită cu un cec în valoare de $284,000.

AUTOR: F.S.














