Numărul accidentelor rutiere grave, al deceselor soldate şi al răniţilor de la începutul anului şi până în prezent este cel mai mic din ultimii 10 ani, dar, deşi statistica are cifre în scădere, dramele petrecute pe drumurile din ţară au un impact deosebit de fiecare dată, a afirmat director adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), comisar-şef de poliţie Ioniţă Valentin.
El a precizat că de la începutul anului până în prezent, la nivel naţional, au fost înregistrate 2.926 de accidente grave, soldate cu decesul a 980 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.286. Comparativ cu perioada similară a anului 2022, au fost înregistrate cu 131 mai puţine accidente, cu 98 mai puţine persoane decedate şi cu 122 mai puţine persoane rănite grav.
„Valorile celor 3 indicatori, înregistrate, sunt cele mai mici din ultimii 10 ani”, a spus Ioniţă Valentin.
Referindu-se la acţiunile desfăşurate de către Poliţia Română, la nivel naţional, în perioada 7 – 10 septembrie, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi creşterea gradului de disciplină rutieră şi rezultatele obţinute de la începutul anului până în prezent, comisarul-şef a menţionat că au fost efectuate 41.905 testări ale conducătorilor auto, 1.913 fiind pentru depistarea prezenţei substanţelor psihoactive în organism şi 39.996 pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice.
„În urma acestor testări au fost constatate 132 de infracţiuni pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi 120 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor. De asemenea, au fost constatate 9 infracţiuni pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi 137 de infracţiuni de alta natură. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9.210 sancţiuni contravenţionale, 6.581 pentru nerespectarea regimului de viteză, 328 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi 258 pentru depăşire neregulamentară. Au fost reţinute 2.041 de permise de conducere, dintre care 884 de pentru viteză şi retrase 1.046 de certificare de înmatriculare”, a detaliat Ioniţă.
Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere a atras atenţia că respectarea regulilor de circulaţie de către toţi cetăţenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru.
Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost nerespectarea regimului legal de viteză, indisciplina pietonilor, indisciplina bicicliştilor şi neacordarea priorităţii de trecere.
„Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfăşurate peste 30.000 de acţiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze. Poliţiştii au constatat peste 2.500 de infracţiuni privind conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, precum şi peste 7.500 de infracţiuni privind conducerea sub influenţa alcoolului. În perioada menţionată, la nivel naţional, au fost înregistrate 90 de accidente cauzate de consumul de alcool sau droguri la volan, în urma cărora au decedat 56 de persoane şi au fost rănite grav 98. Tot referitor la totalul accidentelor înregistrate în această perioadă, 5 au avut la bază consumul de substanţe psihoactive al conducătorilor auto, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 7 au fost rănite grav”, a mai spus Ioniţă.
Editor: I.F.A.














