Cele 2,7 miliarde de euro virate României de către Comisia Europeană duce valoarea cumulată a fondurilor din PNRR, care au intrat în conturile țării, la aproape 10 miliarde de euro, a afirmat, vineri, președintele PNL Nicolae Ciucă.
Comisia Europeană a efectuat vineri o plată în cuantum de 2,76 miliarde de euro sub formă de granturi și de împrumuturi din PNRR, care a fost posibilă datorită îndeplinirii de către România a 49 de jaloane și de ținte legate de cea de a doua tranșă.
Acestea acoperă reforme esențiale în domeniul tranziției verzi și digitale, precum adoptarea legii privind decarbonizarea și intrarea în vigoare a legii privind guvernanța serviciilor de cloud utilizate în sectorul public. De asemenea, România a propus reforme care vizează îmbunătățirea punerii în aplicare a politicilor publice, promovarea turismului și a culturii, dezvoltarea resurselor umane în sectorul sănătății, îmbunătățirea colectării impozitelor și a sustenabilității pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului educațional, precum și consolidarea independenței sistemului judiciar și consolidarea acțiunilor de combatere a corupției.
“Acești bani se alătură fondurilor de prefinanțare și primei tranșe din PNRR, ceea ce duce valoarea cumulată a fondurilor intrate în țară prin acest instrument la aproape 10 miliarde euro“, a afirmat Nicolae Ciucă.
Editor: I.F.A.














