You are currently viewing Târg caritabil, organizat de comunitatea școlară din Valea Voievozilor

Târg caritabil, organizat de comunitatea școlară din Valea Voievozilor

Astăzi, 13 octombrie, la Școala Gimnazială Valea Voievozilor a avut loc a II-a ediție a “Târgului de toamnă”. În cadrul evenimentului au fost comercializate ornamente de toamnă, produse conservate, fructe și prăjituri realizate de elevi și părinți.

Ca și la prima ediție, și de această dată târgul a avut scop caritabil, iar banii strânși vor merge către secția de Recuperare Neuromotorie-Copii, din Gura Ocniței!

„Astazi, am vizitat “Targul de toamna” al scolii Valea Voievozilor, aflat la a II-a editie, cu acelasi scop caritabil!!!
De data aceasta, banii stransi vor merge catre sectia de Recuperare Neuromotorie-Copii, din Gura Ocnitei!!!
Sunt bucuros ca am putut sa fiu prezent la acest eveniment și vreau sa felicit cadrele didactice si parintii pentru implicare, dar in mod special copiii, care au pus foarte mult suflet, si s-a vazut”, transmite primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru.

AUTOR: F.S.