You are currently viewing Marcel Ciolacu a ajuns în Israel

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel

Premierul Marcel Ciolacu a ajuns marți, 17 octombrie, în Israel, unde are programate întâlniri cu premierul Benjamin Netanyahu și cu reprezentanții comunității românești din țara afectată de războiul declanșat de gruparea palestiniană Hamas, a anunțat Guvernul României.

„Am mers în vizită în Israel pentru a transmite mesajul nostru de solidaritate poporului israelian și un puternic semnal de sprijin importantei comunități românești care trăiește în această țară. În vremuri atât de tulburi, România continuă să fie un factor de stabilitate, să apere pacea, valorile democratice, drepturile omului și să combată cu fermitate terorismul, antisemitismul, xenofobia și discursul incitator la ură”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Ciolaci și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, vor susține declarații comune de presă.

Marcel Ciolacu este însoțit în Israel de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, de ministrul de Externe, Luminița Odobescu, de deputatul Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, și de ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid.

Editor: I.F.A.

Înapoi la site