Zile pline de culoare și bucurie pentru echipa și beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Sunt câteva zile de când comunitatea, care de altfel s-a arătat mereu dornică de a fi alături de cei mai puțin norocoși, face diverse gesturi mărinimoase pentru persoanele din sistemul de protecție socială Dâmbovița.

La începutul săptămânii, beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități s-au bucurat de un regal muzical, în culorile toamnei, dar și de un decor de poveste. Astfel, au sărbătorit anotimpul roadelor pământului, dar și roadele muncii lor, depășind zi de zi propriile bariere.

Pe de altă parte, voluntarii din Statele Unite ale Americii au oferit 50 de pachete generoase cu alimente copiilor aflați în plasament familial, prin intermediul Fundației „Inima Deschisa Pentru Romania”. Ei s-au bucurat că au oferit, copiii s-au bucurat că au primit, iar DGASPC se bucurăm de un nou parteneriat pentru dezvoltarea serviciilor sociale.

Astăzi, au ajuns la sediul Dgaspc Dâmboviţa 250 de perne, tot atâtea huse pentru paturi și 50 de pilote, care vor fi distribuite în centrele rezidențiale din subordinea instituției, cu sprijinul RALEX Pucioasa și al lui Razvan Chelu, parteneri de nădejde ai DGASPC.

Și tot astăzi, beneficiarii instituției au mers la film la Cinema Independența, apoi au stat la povești la pizza, iar Tower’s Pub le-a oferit desertul, din partea casei.


AUTOR: F.S.














