Construcția microhidrocentralelor a fost în sfârșit deblocată, după multe insistențe și o lungă așteptare. Printre cei care au sprijinit acest demers, inclusiv prin luările de poziție în Parlament, se numără și deputatul de Dâmbovița, Radu Popa, care anunță acum că „birocrația a fost înfrântă”.
„PSD a asumat schimbarea legii și deblocarea tuturor acestor proiecte. După un si jumătate de insistențe, birocrația a fost înfrântă.
KWI a promulgat legea PSD care dă undă verde finalizării hidrocentralelor din zonele protejate, fără a mai fi necesar acordul de mediu. Proiectele erau blocate de mai bine de 7 ani.
România are circa 900 MW blocați în aceste proiecte din cauza unor funcționari incapabili să găsească soluții acolo unde alte țări au găsit.
9 hidrocentrale realizate în proporție de 80-90% și unul de parc fotovoltaic ale Hidroelectrica, precum și proiectul noii centrale pe gaze de la Iernut al Romgaz au fost scutite de evaluarea de impact asupra mediului, precum și de la interdicția de reducere a Fondului forestier național prevăzută de Codul Silvic, după ce au fost declarate vitale pentru securitatea națională de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării”, scrie Radu Popa, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














