Ieri a fost semnat de către Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, ordinul conform căruia se suspendă organizarea și desfășurarea activităților privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pe durata stării de alertă instituită în țară.
Art. 1 (1) Pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, conform ordinului, după încetarea stării de alertă, activitățile vor fi reluate potrivit unui calendar aprobat prin ordin de către ministrul Educației și Cercetării:
(2) Reluarea activităților, prevăzute la alin. (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării.
AUTOR: Miruna Lunescu














