You are currently viewing România a învins Elveția și a terminat preliminariile pentru EURO 2024 pe primul loc

România a învins Elveția și a terminat preliminariile pentru EURO 2024 pe primul loc

Echipa națională a României a încheiat grupa I din preliminariile pentru EURO 2024 cu o victorie, scor 1-0, în fața a peste 50 de mii de spectatori pe Arena Națională, contra Elveției.

După o primă repriză echilibrată, scorul a fost deschis de Denis Alibec în minutul 50, când Olimpiu Moruțan a recentrat perfect în fața porții.

Elvețienii au fost și ei periculoși în partea secundă, dar Horațiu Moldovan a avut trei intervenții excelente.

Echipa noastră a terminat grupa pe primul loc. Clasamentul final al grupei I este următorul: 1. România 22 puncte, 2. Elveția 17 puncte, 3. Israel 15 puncte, 4. Belarus 12 puncte, 5. Kosovo 11 puncte, 6. Andorra 2 puncte.

În urma acestui rezultat, România va fi în urna 2 la tragerea la sorți de la EURO 2024, ce va avea loc pe 2 decembrie.

România a terminat grupa de calificare neînvinsă, cu 6 victorii și 4 rezultate de egalitate.

Editor: I.F.A.