Dacă un lucru din viața de zi cu zi mă enervează teribil este acela că, fiind foarte tânără, toți cei din jurul meu consideră că locul de muncă actual este, de fapt, primul meu job. De aici părerile cum că nu am experiență, că nu știu cum stă treaba cu relația dintre angajat și angajator, că am prea multe pretenții și că o să pot vedea realitatea abia atunci când o să lucrez cu adevărat.
Ce-i drept, de multe ori aprob și merg mai departe. De ce? Pentru ca este extrem de complicat să le explic faptul că nu trebuie să ai o experiență de ani de zile pentru a-ți cunoaște valoarea, nici pentru a știi, cel puțini în linii mari, cum ar fi normal să se comporte șeful tău cu tine. Am câștigat primii bani la petreceri, apoi am lucrat ca și ospătar pentru diferite evenimente. Mai apoi am avut un job full time, care îmi solicita capacitățile de răbdare, de persuasiune, de vehemență și de concizie. Lucram în vânzări și în prima mea zi pe teren am reușit să semnez un contract. Nu mică mi-a fost mirarea să ajung în biroul șefului meu și – în loc de niște banale încurajări, sa primesc o invitație la hotel. N-a fost nevoie de nicio experiență acumulată în prealabil să-mi dau seama că genul ăsta de relație dintre angajat și angajator nu este una normală.
Am lucrat mai apoi ca și creator de conținut scris pentru o firmă care făcea promovare în mediul online. De fapt, asta m-am angajat să fac, în realitate am organizat dosare, am făcut bază de date și am scris articole pentru toate domeniile posibile. Inclusiv acolo mi se spunea că nu am experiență, însă munceam ca și cum aș fi fost angajată de mai bine de douăzeci de ani. Am învățat că această zicală este folosită, cel puțin de către angajator, pentru a te intimida. Eu știam cum stă treaba cu concediul, citisem toate legile posibile, regulamentul de organizare internă, iar el îmi spunea că nu știu eu cum stă treaba, ca așa este la început și că o să mă prind pe parcurs – în condițiile în care lucram deja de mai bine de jumătate de an acolo. Din nou, nu am avut nevoie de o experiență vastă pentru a realiza faptul ca un patron este îndreptățit să încerce. Tu, ca și angajat, ai datoria să-ți aperi integritatea, demnitatea și drepturile.
Un șef care nu-ți respectă munca, timpul și implicarea nu o să ajungă niciodată să aibă o relație profesională bună și de lungă durată cu tine. Nu pentru că ai fi pretențios sau idealist, ci pentru că așa este normal. Dacă tu ai stabilit niște limite și de comun acord ați concluzionat că nu vrei să faci anumite lucruri, un angajator în adevăratul sens al cuvântului nu te va pune niciodată să le faci. Meseria asta de antreprenor, de șef, necesită o vocație anume, să ai în subordine oameni cu diferite comportamente și mentalități, cu care să menți o relație profesională normală, nu este pentru oricine. Nu mulți reușesc să o facă cu demnitate. Nici nu mai aduc în discuție ideea de fidelizare a angajaților, căci mulți au impresia că doar clienții merită fidelizați, iar mai apoi se plâng că tinerii au pretenții, că forța de muncă este inexistentă și că ei trebuie să ducă în spate tot greul.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște
