Momente emoționante, astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. În cadrul unei conferințe de presă organizate de conducerea unității medicale a fost anunțată retragerea din activitate a unui veteran al medicinei dâmbovițene, care a lucrat într-una dintre cele mai dificile secții din județ. Este vorba despre medicul pneumolog Ion Barbilian, care a activiat la Sanatoriul Moroeni timp de 37 de ani, din cei 53 de activitate.

„Se află în mijlocul nostru domnul doctor Barbilian care întrerupe activitatea la spitalul nostru, din motive personale. Vreau să-l sărbătorim împreună pe omul acesta care a scris istoria Sanatoriului Moroeni. Are o vechime de 53 de ani în domeniul medical, din 1987 activând numai la Moroeni. Este un simbol al Sanatoriului și vrem să îi mulțumim astăzi, în numele colectivului Spitalului Județean”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență, în cadrul momentului festiv. Claudiu Dumitrescu i-a înmânat medicului o plachetă pe care personalul a inscripționat o poezie dedicată medicului.

AUTOR: F.S.














