You are currently viewing Un nou spectacol caritabil, mâine seară, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște

Un nou spectacol caritabil, mâine seară, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște

După ce, duminică, actorii Teatrului Tony Bulandra au urcat pe scenă pentru pacienții Secției de Boli Paliative din Târgoviște, mâine seară aceștia vor dona banii strânși din vânzarea de bilete și din donații pentru un tânăr târgoviștean greu încercat de viață. Astfel, începând cu ora 19.00, în Sala Mare, se va juca „Proștii sub clar de lună”, pentru elevul școlii „Vasile Cârlova” care, în urma unui accident cu bicicleta petrecut anul trecut a rămas în scaun cu rotile.

„Din motive întemeiate, ne vom îndrepta atenția către un caz social indicat de Direcția de Asistență Socială Târgoviște și anume cel al unui elev în vârstă de 14 ani, care, în 2022, a suferit un grav accident de bicicletă, în urma căruia a rămas imobilizat în scaun cu rotile. Procesul de recuperare este unul de durată și foarte costisitor, astfel încât sprijinul dumneavoastră, prin prezența la spectacolul din data de 8 decembrie, de la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, este esențial. Tânărul locuiește alături de tată și de soră.
Din nefericire, nu se bucură de dragostea maternă, întrucât mama nu menține relația cu familia, neparticipând în niciun fel la întreținerea copiilor. Prezența la spectacol, orice donație suplimentară, alături de un gând bun vor încălzi sărbătorile acestui copil încercat de soartă.
Cum procedăm? Vă așteptăm la casa de bilete a teatrului pentru rezervarea/achiziționarea locului în sala de spectacol. Pentru donația pe care o veți face, veti primi acces la spectacolul nostru”, transmite echipa teatrului târgoviștean.

AUTOR: F.S.