La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Valea Lungă.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 710A, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și s-ar fi izbit de un copac.
În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
IPJ DÂMBOVIȚA














