You are currently viewing Dosar penal pentru doi șoferi, depistați conducând cu alcoolemie ridicată, la Fieni și Urziceanca!

Dosar penal pentru doi șoferi, depistați conducând cu alcoolemie ridicată, la Fieni și Urziceanca!

La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 18:07, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat pe drumul comunal 77A, în localitatea Urziceanca, un bărbat de 49 de ani, din comuna Crevedia, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot pe parcursul zilei, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru control pe strada Ing. Aurel Rainu, în Fieni, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

IPJ DÂMBOVIȚA