You are currently viewing Moș Crăciun a ajuns și la copiii de la Dobra. A fost așteptat cu poezii, colinde și multă nerăbdare

Moș Crăciun a ajuns și la copiii de la Dobra. A fost așteptat cu poezii, colinde și multă nerăbdare

Vineri, Moș Crăciun a ajuns și la Dobra. El a făcut o primă oprire la elevii care i-au pregătit o serbare plină de momente emoționante.

”Cu bucurie vă anunț că și anul acesta am reușit să-l facem pe Moș Crăciun să poposească și în comuna Dobra! Astăzi a împărțit deja daruri copiilor și îi asigur pe toți cei mici că Moșul va fi prezent la toate serbările de sfârșit de an organizate în instituțiile de învătământ din comuna noastră și va împărți daruri tuturor copiilor!”, dă asigurări primarul comunei dâmbovițene, daniel Nica.

Astăzi, cadouri au primit și colindătorii care i-au încântat pe localnici cu două spectacole deosebite, de colinde. În satul Mărcești, la Căminul Cultural, spectacolul a începutla ora 11:00, iar de la ora 13:30 va începe, la Căminul Cultural din Dobra.

AUTOR: F.S.