Cu speranța sfântă că zilele ce urmează să vină vor fi cu mult mai multe decât zilele care au trecut, îmbrățișez sfârșitul acestui an și pun în Univers gândul latent al veșniciei. Timpul prezent¸ spunea clericul englez Charles Caleb Colton, are un avantaj asupra fiecăruia – este al nostru. Și chiar dacă în multe momente din viața mea am simțit că lipsa lui mă pândește la fiecare colț, pe parcursul acestui an mi-am schimbat percepția, căci în multe nopți, când simțeam că nu mai am nimic, îmi șopteam calm, “și totuși.. mai am timp!”

Și tot despre timp vă povesteam acum câteva săptămâni, într-un moment de sinceritate debordantă, într-un punct al existenței mele în care ambivalența cu care mă confrunt încă de când mă știu își manifesta prezența poate mai vehement ca niciodată. Vă spuneam atunci că îmi pare că zilele trec cu rapiditatea unui tren de mare viteză, și v-aș fi mărturisit tot atunci că am făcut cu timpul un pact numai de noi știut, căci avem în comun o caracteristică care ne va lega pe vecie: amândoi vrem să știm întotdeauna ce urmează, acesta este motivul pentru care nu stăm niciodată pe loc.

Paradoxal, pentru un om care cu greu acceptă vârsta de care se apropie, simt că am început să mă împrietenesc cu anii, găsind timpul ca fiind la fel de nerăbdător și entuziast ca mine. Nu exageram cu nimic atunci când vă declaram că plină de nesiguranțe, îndoielnică, prea răsfățată și mult prea confuză, am strâns în pumni debusolarea și m-am urcat prefăcându-mă că sunt perfectă pe tocuri cui.

Zilele trecute îmi treceam degetele peste paginile unei reviste, în sala de așteptare a unui cabinet medical. Pe coperta din spate, stătea scris cu litere îngroșate, următorul citat: “Timpul dă mai mult decât ia (și ia totul).” Mi-am înghițit lacrimile imediat ce mi-am auzit numele, căci nu există om în lumea aceasta mare pe care să îl cunosc și care să rezoneze mai bine decât mine cu aceste cuvinte. Viața mi-a luat și mi-a dat atât cât merit.

Trăiesc o revoluție a timpului – de care mă tem.

Și-am înțeles că orice s-ar întâmpla, nimic nu-l va opri. Oricât de tare ne-am împrietenii, el va continua să treacă, căci cu toate că mă iubește, nicio durere de-a mea nu-l va impresiona într-atât încât să-l facă să stea pe loc. Așa e el, iar eu am decis că trebuie doar să-l iubesc înapoi, nicidecum să îl înțeleg. Cred că timpul s-a născut în zodia gemeni.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.