You are currently viewing Zile „altfel”, la ISU Dâmbovița

Zile „altfel”, la ISU Dâmbovița

Zile „altfel”, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, unde copii și cadre didactice vin să vadă cum se desfășoară activitatea pompierilor. Copiilor le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit, au putut încerca echipamentele de protecţie. De departe, cea mai entuziasmantă dintre acestea a fost legată de urcarea în nacela autoscării, ”vedeta” tehnicii de intervenție a pompierilor.

„Cum nu putea să lipsească, Baia, vedeta canină a salvatorilor dâmbovițeni, i-a încântat pe micuți cu felul în care a executat toate comenzile rostite de partenerul său, plt.adj.șef Petre Flavius.
Ne bucurăm de implicarea entuziastă a tuturor preșcolarilor și a dascălilor, în cadrul acestei activități extrașcolare – proiectul ”Şcoala Altfel” – „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
La plecare le-am înmânat materiale informative din cadrul campaniilor naţionale de informare “Nu tremur la cutremur” şi “R.I.S.C.” și pentru că au ascultat cu atenție explicațiile oferite, i-am recompensat cu baloane roșii, fructe și clopeței.
Tot astăzi, 18 decembrie 2023, respectând deja tradiția, am fost colindați de membrii Clubului Copiilor din Găești, oaspeți de suflet.
Colindătorii au fost îmbrăcați, ca de obicei, în superbele costume populare autentice, întruchipând personaje mistice care au prins viață într-o interpretare excepțională, pe platoul subunității din Târgoviște.
Chiar și cei mai mici membri ai ansamblului ne-au arătat dăruirea și energia cu care interpreteză colindele tradiționale și ne-au transmis nu doar urări de sănătate și belșug ci și din energia lor.
I-am răsplătiț cu aplauze, zâmbete și daruri și îi așteptăm cu nerăbdare să ne încânte cum numai ei știu să o facă!
18 decembrie 2023 este și ziua în care am ales să facem un gest de dăruire și să fim complicii lui Moș Crăciun, pentru copiii ”Complexului de Recuperare și Reabilitare pentru Copii cu Handicap” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Târgoviște.
Vizibil emoționați, am pășit în mijlocul lor însă am fost noi la rândul nostru copleșiți efectiv de încărcătura afectivă emanată de sufletele lor calde și sincere.
Le-am oferit puțin, însă am primit înzecit.
Le dorim tuturor copiilor, părinților și personalului centrului, sănătate multă, putere de a depăși greutățile, indiferent de forma sub care vin și reușite maxime în tot ceea ce-și propun!”, transmite ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.