Administratorul firmei care executa lucrările de canalizare în apropierea internatului, care s-a prăbușit, din Odorheiu Secuiesc, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, Laszlo Sandor, administratorul firmei, este cel care a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect.
În urma prăbuşirii construcţiei, un băiat a murit, o fată de 17 ani este în comă, iar alte două au fost rănite. Bărbatul a declarat că el a decis să se sape aproape de fundaţia clădirii şi că nu ştia că în interior sunt copii.
„La data de 19 decembrie 2023, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei ce executa lucrări, la fundaţia internatului unui liceu din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Harghita.
Astfel, administratorul ar fi cerut angajaţilor să sape până în partea de jos a fundaţiei, peste 2 metri, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de maxim 1,10 metri, faţă de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susţin surse apropiate anchetei, citate de News.ro.
Lucrările de la internat aveau autorizație de construire, emisă în octombrie. În mai 2023, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, proprietarul clădirii, a cerut Primăriei Odorhei un certificat de urbanism pentru refacerea gardului, a porților, a rețelei de canalizare și apă a internatului.
Primăria a autorizat în octombrie 2023 refacerea gardului de împrejmuire și a porții de acces, rrefacerea rețelei din incintă și amenajări exterioare pentru clădirea internat a Liceului Tamási Áron.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noémi Zörgő, a precizat pentru Europa Liberă că niciuna din lucrările avizate de instituție nu viza intervenții la clădire.
Editor: I.F.A.














